Îndrumar pentru anul 2020

< Mai întâi a fost cuvântul! >

Numeroşi oameni de ştiinţă (printre care reamintesc Constantin Dumitru Dulcan, Bruce Lipton, David Hawkins, Wayne Dyer, Eckhart Tolle) au descoperit că gândurile,emoţiile şi cuvintele ne influenţează viaţa.

S-a descoperit că totul este energie şi tot ceea ce există are propria sa vibraţie. Deci şi culorile, numerele, cuvintele, emoţiile, gândurile, cristalele, plantele,legumele, fructele au vibraţii proprii. Dacă culorile şi cristalele sunt folosite conştient şi cu credinţă ele ne ajută să ne îmbunătăţim viaţa datorită frecvenţelor de vibraţie care se suprapun cu propria vibraţie. Propria viaţă poate fi mult îmbunătăţită dacă suntem atenţi la cuvintele rostite, gândurile care sunt prezente zilnic şi mai ales la emoţiile pe care le simţim.

Numerologia este o ştiinţă străveche. Pitagora, considerat de mulţi părintele numerologiei, spunea că < numerele sunt elementele supreme ale Universului! >.

Pe baza acestor descoperiri am dezvoltat un program în care descoperiţi care sunt culorile şi cristalele care rezonează cel mai eficient şi în armonie cu dumneavoastră.

Acest program este personalizat în funcţie de data naşterii şi cuprinde:

  • cuvântul anului Universal pentru anul 2020( cuvânt general pentru toţi oamenii)
  • cuvântul anului personal pentru anul 2020 ( cuvânt personalizat în funcţie de data naşterii)
  • cuvântul lunii personale pentru anul 2020
  • cristalul anului Universal pentru anul 2020
  • cristalul anului personal pentru anul 2020
  • cristalul lunii personale pentru anul 2020
  • culoarea anului Universal pentru anul 2020
  • culoarea anului personal pentru anul 2020
  • culoarea lunii personale pentru anul 2020
  • mantre care să cuprindă cuvântul anului Universal, cuvântul anului personal şi cuvântul lunii personale
  • mesajul îngerilor personalizat pentru fiecare lună calendaristică a anului 2020

 

Pentru a fi accesibil tuturor,cât şi celor care îl descoperă în cursul anului, l-am structurat astfel:

  1. anual
  2. trimestrial

Care este investiţia ta?

  • pentru programul anual 628 lei( îngerii îţi comunică să ai încredere că vei avea mereu suficienţi bani ca să-ţi acoperi cheltuielile şi să ai grijă de tine).
  • pentru programul trimestrial 365 lei( îngerii îţi comunică să-ţi asculţi şi să-ţi urmezi intuiţia că te ghidează să faci schimbări pozitive în viaţă, îmbunătăţându-ţi sănătatea, situaţia materială sau alte domenii importante din viaţă.

 

În cazul în care vrei să afli şi dacă o anumită zi este benefică pentru a cumpăra ceva valoros, a începe ceva nou,etc se poate calcula şi ziua personală. Investiţia este de 160 lei( îngerii îţi comunică că Dumnezeu a auzit şi a răspuns rugăciunilor tale şi poţi împlini orice ai accept şi este spre binele tău cel mai înalt prin alegerea cuvintelor, gândurilor şi emoţiilor vorbind permanent constructiv despre tine şi situaţia ta).

 

Investiţia se face în contul RO51INGB0000999908026258 , S.C Viomarsim-Prosperitate S.R.L

 

Programul îl veţi primi după  confirmarea investiţiei în maxim 7 zile lucrătoare.

 

Cadouri :

  • 1 cristal, la alegere cristalul anului Universal sau al anului personal. Cristalul este amprentat personalizat( este pe numele dumneavoastră, purificat şi amprentat cu ceea ce face şi in plus cu ceea ce-mi comunică că vă este de folos) în valoare de 111 lei. Se oferă indiferent de programul achiziţionat.
  • 1 citire angelică individuală cu ajutorul cărţilor oracol în valoare de 100 lei. Se oferă indiferent de programul achiziţionat.
  • 4 ore de terapie individuală în valoare de 444 lei şi este oferit persoanelor care achiziţionează programul anual.
  • 1 oră de terapie individuală în valoare de 111 lei şi este oferit persoanelor care achiziţionează programul trimestrial.

 

Surprizele continuă :

  1. dacă ai făcut terapie cu mine beneficiezi de o reducere de 10%.
  2. dacă ai cumpărat vreun cristal amprentat personalizat beneficiezi de o reducere de 10%.
  3. dacă ai participat la vreun eveniment de al meu beneficiezi de o reducere de 10 %.
  4. reducerile de la punctele 1, 2 şi 3 se pot cumula.
  5. dacă împărtăşeşti cu persoanele dragi şi 5 dintre ele achiziţionează programul anual te răsplătim cu 50 % din valoarea programului achiziţionat de dumneavoastră.
  6. dacă împărtăşeşti cu persoanele dragi şi 5 dintre ele achiziţionează programul trimestrial te răsplătim cu 20 % din valoarea programului achiziţionat de dumneavoastră.
  7. dacă faci plata până la finalul anului vei beneficia de un cadou surpriză.

Pentru mai multe detalii mă poţi contacta:
• tel. : 0760601876
• email: contact@universulfamiliei.ro