Skip to content
Cristale, Spiritualitate

Cum să-ți crești imunitatea

Sistemul imunitar are rolul de a identifica și memora principalii inamici interni (celule canceroase sau normale) și/sau externi (virusuri, bacterii, substanțe toxice, ciuperci) din organism. Cu ajutorul anticorpilor acești inamici sunt neutralizați. Odată pătruns în organism agentul patogen are rol de răspândire rapidă și de aceea este important ca să avem un sistem imunitar ridicat pentru a reuși să elimine rapid inamicii.

Sistemul imunitar este în relație directă cu stările emoționale. Celulele imune sunt transformate în celule T și depozitate lângă inimă. Se ocupă de sistemul de referință, de individualitatea mea și emoțiilor și gândurilor mele indiferent de natura lor.

Emoțiile și gândurile cu vibrație joasă(ură, furie, resentimente,tristețe, frică, teamă, judecată, autodistrugere, etc.) reduc capacitatea de distrugere a agenților patogeni din organism. Indiferent de timpul când au fost experimentate, chiar și din copilărie, natura experiențelor și credințelor influențează sistemul imunitar. În clipele în care mă îndoiesc de locul și de respectul pe care mi le acord sistemul imunitar scade.

Metode prin care putem crește sistemul imunitar:

  • iubire de sine
  • menținerea unor gânduri de vibrație înaltă: iubire, pace, armonie, iertare
  • iubire pentru creația Divină
  • rugăciuni
  • recunoștința
  • bucuria
  • mindfulness
  • consumarea alimentelor care cresc imunitatea
  • aromaterapie
  • meloterapie
  • ascultarea mantrelor
  • purtarea cristalelor

Alimente care cresc imunitatea:

  1. Usturoi-compușii sulfurați sunt foarte puternici și cresc rezistența la îmbolnăvire și prin substanța activă numită allicină se reduce riscul de infecții.
  2. Kiwi-are efect antioxidant și este fructul cel mai bogat în vitamina C.
  3. Peștele gras-datorită acizilor grași asențiali omega-3 cresc procesele imunitare necesare apărării organismului.
  4. Oul-conține vitamine antioxidante(A și D), minerale(fier, seleniu, zinc), 8 aminoacizi esențiali
  5. Semințele de floarea soarelui-conțin acizi grași esențiali omega-6, vitamina E
  6. Ceapa-conține compuși sulfurați puternici
  7. Ardei gras-are proprietăți antioxidante
  8. Morcov-conține cantități mare de betacaroten, fitonutrient cu proprietăți antioxidante
  9. Căpșuni, zmeură și fructe de pădure-bogate în vitamina C și anthocianați, fitonutrienți cu putere antioxidantă crescută
  10. Iaurt probiotic

Cristale recomandate:

  • Ametist
  • Cristal de stâncă
  • Turmalină
  • Cuarț roz
  • Celestit
  • Citrin
  • Celestina

Recomandări: înainte de a le purta să fie purificate de energiile preluate de la persoanele cu care au intrat în contact. Menționez că, cristalele din magazinul nostru online sunt purificate.

Uleiuri esențiale recomandate pentru aromaterapie:

  • Lavandă
  • Bergamotă
  • Lemn santal
  • Lămâie

Atenție – aromaterapia nu se efectuează înainte de a conduce autovehicule

Mantre:

Aleg, merit și permit să identific emoțiile pe care le trăiesc, oricare ar fi acestea. Începând de acum îmi formez obiceiul de a mă debarasa de deșeurile care mă împiedică sau pot reduce eficiența sistemului meu imunitar. Aleg să înțeleg mesajul transmis de sentimentele de tristețe, singurătate, abandon, devalorizare, trădare, furie și să le vindec cu grație și cu ușurință Divină.Mă detașez de valorile și de așteptările societății și îmi construiesc propriile valori. Astfel aleg, merit și permit să mă conectez la puterea mea creatoare și de vindecare, care îmi hrănește și îmi întărește imunitatea naturală. Îmi descopăr bogăția interioară. Aleg, merit și permit să mă simt bine cu mine însumi/însămi și sunt capabil/ă să am o viață armonioasă fondată pe adevăratele valori.

Din proprie experiență recomand să le spuneți zilnic minim 6 luni sau să le înregistrați și să le ascultați. Experiența mi-a arătat că programele limitative care au rulat în subconștient zeci de ani nu pot fi schimbate în 21 zile. Eficiența lor se manifestă la nivel subconștient și în călatoria noastră vor apărea instrumentele necesare formării noilor programe subconștiente și vindecării(oameni, cărți, informații, etc.).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!