Cum ne putem îmbunătăţi sănătatea

univers

Zilnic folosim produse cosmetice de îngrijire, de machiaj  şi de igienă. Probabil etichetele de pe produsele alimentare le citiţi şi ţineţi cont de conţinut, dar etichetele produselor cosmetice pe care le folosiţi le studiaţi?

Ştiţi că pielea este cel mai mare organ şi absoarbe ca un burete tot ce punem pe ea şi datorită substanţelor toxice aflate în produsele de îngrijire şi machiaj riscăm să transformăm elementarele noastre obiceiuri de igienă într-un stil de viaţă sinucigaş care ne apropie de boală şi de moarte.

Tot mai mulţi oameni se interesează de alimentaţia sănătoasă şi merg la sală. Un regim lacto-vegetarian care să evite alimentele artificiale şi aditivii alimentari reduce considerabil riscul de expunere la toxine. În aceeaşi măsură ca şi hrana pe care o consumăm, substanţele cosmetice pe care le folosim ne influenţează pe multiple căi. Ayurveda afirmă chiar că nu ar trebui niciodată să punem pe piele substanţe pe care nu le-am înghiţi.

Absorbirea prin piele a toxinelor este mult mai periculoasă decât înghiţirea lor.

Conform statisticilor femeile absorb anual 2-3 kilograme de substanţe toxice prin intermediul produselor cosmetice uzuale.

Parabenii, conservanţi utilizaţi în aproape toate produsele pentru piele şi păr datorită rolului de stopare a bacteriilor, mimează efectele estrogenului şi poate contribui şi la dezvoltarea tumorilor canceroase maligne.

De asemenea, sărurile de aluminiu şi zirconiu din compoziţia deodorantelor pot contribui la apariţia tumorilor mamare.

Iritaţiile pielii pot fi provocate de lauril sulfatul de sodiu (SLS), utilizat, datorită capacităţii sale de a produce spumă, la fabricarea săpunului, şamponului, spumei de ras, pastei de dinţi, a spumei de baie şi în aproape orice soluţie personală de curăţare.

Pătrunde foarte uşor prin piele şi poate ajunge la inimă, plămâni, ficat sau creier. Uneori, pe etichete, lauril sulfatul de sodiu este ascuns sub denumirea de substanţă pseudo-naturala, prin formula “provine din nuca de cocos”. Interactionând cu nitritii din apa de la robinet, lauril sulfatul de sodiu poate produce nitrozamine cancerigene.

Altă substanţă potenţial iritantă este benzil-alcoolul sau izopropilul, un solvent şi o substanţă alterantă, adică o substanţă care poate modifica structura altor substanţe chimice. Folosit la parfumarea produselor cosmetice sau a vopselelor de păr, în produse de curăţare a vopselei de păr, produse de exfoliere corporală, loţiuni de mâini, after-shave-uri şi parfumuri, acesta are ca efect îmbătrânirea prematură. Poate provoca greaţă, dureri de cap, înroşiri ale pielii şi depresii. De asemenea, usucă pielea şi provoacă crăpături ale acesteia care pot înlesni dezvoltarea bacteriilor.

Plumbul este un cancerigen bine cunoscut care afectează sistemul hormonal. Este uşor absorbit prin piele şi se depozitează în oase. Mai poate provoca probleme comportamentale, de memorie şi de limbaj, dar poate conduce şi la o creştere a agresivităţii. Cei mai vulnerabili sunt copiii şi femeile însărcinate.

Pielea copilului, în special a nou-nascutului şi sugarului, este mai subţire şi mai fragilă decât cea a adultului. Stratul superficial al epidermei, cel mai important în rolul de bariera protectoare, este mult mai fin la copil decât la adult. Aşa se explică de ce la cea mai mică agresiune apar urme pe pielea copilului. Şi tot fragilitatea pielii este motivul pentru care substanţele din compoziţia produselor de îngrijire pătrund mai uşor prin epiderma copiilor.

Cele mai periculoase substanţe chimice din produsele de îngrijire pentru copii (pe lângă cele enumerate pâna acum, dintre care unele se regăsesc şi în produsele pentru copii) sunt următoarele: acidul salicilic (este toxic dacă e folosit în cantităţi mari sau la persoane cu sensibilitate la salicilaţi, cărora le face rău chiar şi folosit în cantităţi mici), ureea (folosită în cantităţi mari sau în mod repetat este iritantă pentru piele şi ochi), coloranţii, conservanţii în cantitate mare, acidul boric (conţinut în pudrele de talc, folosit pentru calităţile sale antiseptice, devine toxic daca este ingerat ori inhalat), camforul (în cantităţi mari poate provoca stări de confuzie, iritabilitate, hiperactivitate neuromusculară), fenolul, violetul de genţiana (în cantităţi mari sau folosit în mod repetat).

Care sunt alternativele?

Studiul etichetelor de pe produsele cosmetice şi de îngrijire personală şi folosirea produselor cosmetice bio, a uleiurilor naturale, a detergenţilor fără fosfaţi.

 

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!